Cercetarea critica a albei vrea sa-i constientizeze pe albi ca nu sunt pur si simplu „oameni”, ci oameni albi. Adica nu sunt scutiti de determinarea sociala prin caracteristici etnice. Aceasta dispozitie le confera un rol special. A nega acest lucru inseamna a continua acele ierarhii rasiste despre care cred ca sunt depasite.
Trei cazuri – o intrebare:
Un activist anti-rasism din Turingia spune intr-un interviu ca multi oameni cu un „parinte non-german” sunt intrebati in repetate randuri de unde provin.
Intr-o reclama a organizatiei de ajutor pentru copii Plan International, o fata cu aspect sanatos, cu pielea inchisa, rade in camera, impreuna cu cererea:
„Sponsorizeaza”.
Intr-un raport despre „Spiegel Online” despre Ermyas Mulugeta din Potsdam, care a fost aspru batut de doi necunoscuti, se spune ca „victima„ nascuta in Etiopia ”a intrat in necazuri cu doi germani”.
Ce implicatii nerostite dau sens acestor afirmatii?
Primul caz: activista turingiana presupune ca ascultatorii ei inteleg ce vrea sa spuna, fara a fi nevoie sa o spuna: Prin „parinte non-german”, inseamna un parinte care nu este alb.
Cazul doi:
daca copilul ar fi frumos, am avea nevoie de o explicatie suplimentara pentru apelul „Vei sponsoriza”? Creatorii publicitatii Plan International pot presupune ca publicul lor tinta va echivala cu usurinta un copil negru cu sarac si nevoias.
Cazul trei:
Ermyas Mulugeta este cetatean german. Cu toate acestea, identitatea atacatorilor sai nu a fost niciodata clarificata legal. Se stia doar ca erau albi. Autorul „Spiegel” scrie „etiopian” si „german”. Ea poate presupune ca cititorii ei echivaleaza fara echivoc „germana” cu „alb”, in timp ce pielea inchisa cu „non-germana”, fara ca cuvintele „alb” sau „negru” sa fie folosite vreodata.
Autorul si prezentatorul radio Noah Sow atrage atentia asupra unor astfel de cazuri in cartea sa „Deutschland Schwarz WeiB”, publicata in 2008.
Eliminarea albului din pozitia normativa
Toate aceste cazuri se bazeaza pe aceeasi figura de gandire. Pentru multi dintre noi este greu sa intelegem. Dintr-o anumita perspectiva, este practic invizibil – fara contur, incolor. Este prezent si descris peste tot in aceasta tara: la televizor, in mass-media, in publicitate, la biroul profesorului, in Bundestag. Majoritatea nu o percep pentru ca se vad in ea sau pur si simplu nu le vad. Este figura barbatului alb.
„Albitatea critica” descrie o abordare stiintifica si politica pentru a face aceasta figura a persoanei albe perceptibila in societate si in discursul stiintific. Albitatea critica doreste sa scuteasca figura albului de pozitia sa centrala, de stabilire a normelor si intreaba: In ce masura a fi alb ca standard invizibil reprezinta non-albul ca deviatie si gradare inferioara?
Acest lucru se intampla adesea la un nivel inconstient si in discursul sau in textele unor persoane care se considera neraziste sau chiar anti-rasiste. Dupa cum subliniaza intotdeauna sustinatorii albii critice, abordarea nu este in niciun caz noua sau doar o idee academica: negrii si alti non-albi observa, numesc si critica figura albului si suprematia de a fi alb de secole. Au facut si fac acest lucru pentru a se proteja. Si sa dezvolte strategii de supravietuire si, eventual, si de fericire personala si sociala in societati structurate ierarhic in functie de culoarea pielii. Singurul lucru nou este recunoasterea stiintifica pentru aceasta lucrare.
Origini ale albitatii critice
Discursurile au inceput in SUA in anii 1990 si au castigat importanta in Germania in ultimii zece ani sau cam asa ceva. Albul critic este profund modelat de istoria SUA, in special cea a sclaviei si a luptei sclavilor africani si a descendentilor lor pentru libertate si egalitate si impotriva rasismului. Dar cunostintele acumulate din acest lucru pot fi cu siguranta transferate intr-o tara precum Germania, cu propria sa istorie a albului si a ierarhizarii rasiale.
Cum se dezvolta albul critic in aceasta tara? In cele ce urmeaza voi folosi termenul german oarecum greoi, dar si obisnuit, „cercetare critica a albului” pentru a contracara ideea ca acesta este un subiect exclusiv american.
Cercetare critica a albului in Germania
Exemplele date la inceputul „Origine, ajutor si identitate” arata relevanta intrebarii si in Germania. Cercetarea alba critica se refera doar marginal la brutalismul, auto-numit „rasism skinhead”. Asumarea nerostita a albului ca norma a fost realizata si in aceste exemple de oameni care sunt greu de suspectat ca sunt extremisti de dreapta: un activist anti-rasism, un ONG care face campanii pentru copii in Africa, Asia si America Latina si un jurnalist pentru un portal de stiri mainstream. Se poate presupune de la acesti oameni ca impartasesc consensul cel putin oficial al tuturor partidelor si grupurilor din Germania aflate in stanga NPD sau Pegida: Toti oamenii sunt egali, Nimeni nu ar trebui discriminat din cauza originii, culorii pielii sau religiei, clasificarea oamenilor in functie de rasa este inumana. Cu toate acestea, afirmatiile sau imaginile declarate se bazeaza implicit pe o opozitie intre a fi alb si a nu fi alb, fara de care nu ar mai avea sens. Si in doua dintre cele trei exemple, a fi german este echivalat cu a fi alb.
Cliseele inconstiente sunt mai periculoase decat ostilitatea deschisa
Cercetarea critica a albei se refera la numirea si reflectarea critica a unor astfel de modele de gandire si, astfel, incepe acolo unde majoritatea albilor cred ca este suficient sa condamnam rasismul deschis. Senouvo Agbota Zinsou, autor si producator de teatru togolez din Bayreuth, scrie:
Micul neo-nazist sau „xenofobul” beat, […] „strainul afara!” […] racneste, dupa parerea mea, prezinta mai putin pericol – daca se limiteaza la atacuri verbale – decat intelectualul, artistul sau jurnalistul care transmit in mod constient sau inconstient clisee, nu doar pentru ca se adreseaza mii, chiar si milioane Oamenii se intorc, dar si pentru ca se crede.
Violenta rasista, deci convingerea cercetarii albei, este doar varful aisbergului unei ideologii care nu a fost in niciun caz depasita, care structureaza gandurile, sentimentele si actiunile chiar si ale celor mai liberali oameni si mentine o societate in care puterea si valabilitatea nu este in niciun caz distribuita orbitor.
Orbirea culorilor nu ajuta
In abordarea sa de a dori sa faca vizibile bazele acestui aisberg, cercetarea critica a albului difera de ideea „orbirii culorilor”. In acest punct de vedere, care este, de asemenea, raspandit in miscarea anti-rasism, rasismul ar trebui combatut prin neadresarea caracteristicilor etnice si tratarea tuturor oamenilor ca si cum aceste caracteristici nu ar exista. Pentru a intelege aproximativ aceasta idee in varietatea sa germana, trebuie trasate cateva secole.
In secolul al XVII-lea conceptul biologic al rasei si-a gasit drumul in stiinta europeana. Odata cu aceasta, grupurile de oameni au fost ierarhizate pe baza caracteristicilor fenotipice – adica externe. Acesta a fost destinat sa serveasca drept justificare pentru supunerea, exploatarea, inrobirea si genocidul persoanelor definite ca fiind rasial inferioare, in special in perioada de glorie a colonialismului din secolul al XIX-lea.
In secolul al XX-lea, national-socialistii, cu ideologia lor rasiala, au impins la extrem acest mod de gandire si de tranzactionare formulat de Iluminismul european. Reevaluarea critica a crimelor national-socialiste si viziunea asupra lumii pe care se bazeaza au expus aceasta ideologie ca propaganda pura.
Independent de aceasta, evolutiile in genetica, antropologie si biologie din secolele XX si XXI au aratat ca clasificarea stiintifica a oamenilor pe baza caracteristicilor rasiale este de nesuportat. De exemplu, s-a demonstrat ca indivizii dintr-un grup definit ca „rasa” au deseori diferente genetice mai mari intre ei decat doi indivizi din „rase” diferite.
In plus, gandirea „eurocentrica” a gasit critici tot mai mari. Din a doua jumatate a secolului al XX-lea, criticile formulate de cei care au fost colonizati anterior in Africa si Asia, precum si de minoritatile etnice din America de Nord si Europa au numit mai presus de toate prezumtia europenilor albi de a se vedea pe ei insisi drept gloria incoronata a creatiei. sau evolutie.
Aceste abordari stiintifice si politice s-au ramificat in directii diferite: Pe de o parte, politica identitara s-a dezvoltat, in special in randul stangii din SUA. Diverse grupuri, de exemplu negri, care au fost discriminate de societatea majoritara alba pe baza caracteristicilor atribuite, s-au aliat si au luptat impotriva marginalizarii lor in numele acestei identitati.
Evitati referintele la caracteristicile etnice
Abordarea opusa condamnarii fiecarei constructii a identitatii pe baza caracteristicilor etnice sau rasiale ca inerent rasiste si subminarea deliberata a acestor demarcatii se gaseste si in stanga. In Germania, aceasta abordare este bine reprezentata in miscarile anti-rasiste si antifasciste. Aici sunt discutate diferitele pozitii sociale ale migrantilor sau ale refugiatilor si ale localnicilor sau ale clasei conducatoare si ale celor exploatati. Orice referire la caracteristicile etnice, chiar daca sunt reprezentate in mod disproportionat in grupul defavorizat sau privilegiat, este evitata deliberat din convingere politica. Aceste caracteristici, conform argumentului, au fost ele insele construite din motivatia rasista.
Societatea majoritara din Germania evita in primul rand sa numeasca o categorie rasiala, si anume categoria albului. Se subliniaza iar si iar ca cineva nu este alb. Dar mai ales prin floare: exista faimosul „fond de migratie”. Sau cineva este „african” sau „turc”. Chiar daca persoana care face declaratia nu stie nici macar ce cetatenie are persoana respectiva sau ce cultura simte ca apartine. Pe cat posibil, oamenii din Germania stau departe de termenii care amintesc de categorisirile national-socialistilor.
Perspectivele critice din Anglia si Franta se refera la istoria coloniala, in SUA, in special, la economia sclavilor si la genocidul popoarelor indigene. In aceste cazuri, rolul definitoriu al rasismului in istoria tarii este o declaratie inevitabila.
Istoria coloniala germana se indeparteaza in departare
Actorul si jurnalistul Theodor Michael (picture alliance / dpa / Horst Galuschka) In Germania, a avut loc o discutie intensiva despre istoria national-socialismului. Printre altele, gandirea rasiala este identificata astazi cu termenii din fascism. Istoria este rareori privita in urma pentru a cauta radacinile ideilor rasiste. Aceasta concentrare asupra national-socialismului pierde din vedere istoria coloniala germana. Un mod de gandire popular, care deja crea identitate inaintea nazistilor, a continuat sa aiba un efect dupa ei si pana in prezent.
Potrivit cercetarilor privind albul, acest lucru are ca rezultat eludarea atributiilor etnice in Germania. Multi cred ca, daca evita atributiile etnice, au militat deja in mod clar pentru „toleranta” si impotriva rasismului.
Departe de dorinta de a inversa dezmembrarea stiintifica si politica a gandirii rasiale, cercetarea alba critica exista ca punct de plecare al abordarii sale asupra constructiei sociale a categoriilor rasiale. „Alb”, „negru” sau „asiatic” sunt identitati create social. Aici, caracteristicile fenotipice individuale, cum ar fi o anumita structura de pigmentare sau cuta, sunt facute pentru a marca apartenenta la un grup si sunt legate de alte proprietati, fie ca sunt aceste trasaturi de caracter sau pozitionarea pe o scara de calificare (mai mult sau mai putin inteligenta, mai mult sau mai putin instinctuale si asa mai departe).
Cercetarea critica a albului este, de asemenea, convinsa ca astfel de grupuri clar distincte nu pot fi identificate stiintific. teaster.ugu.pl Caracteristicile sociale, psihologice, culturale sau de alta natura pot fi inca urmarite inapoi la caracteristici externe, determinate genetic. Spre deosebire de alte reactii la aceste fapte, cercetarea critica a albei insista asupra faptului ca eficacitatea acestor categorii care au condus in minti si corpuri de secole continua si nu se va stinge daca nu se mai vorbeste despre asta. Aceasta abordare contesta faptul ca odata ce incetati sa folositi termenul „rasa”, rasismul va disparea. Sau ca oamenii devin egali pretinzand ca sunt.
- color picker
- tuborg
- stiri interne de ultima ora
- gmail email
- augmentin
- g translate
- rolls royce
- io
- pro tv plus
- moodle fsega
- jean claude van damme
- iulius mall
- golden retriever
- aparat de sudura
- timisoara
- maluka
- finestore
- carrefour online
- airpods
- pizde
Albii trebuie sa ia o pozitie privilegiata
Pozitia pe care o ia cercetarea critica a albului a aparut din experientele non-albilor. In societatea noastra, ei experimenteaza in fiecare zi ca proprietatile le sunt atribuite sau refuzate din cauza anumitor caracteristici externe. Si ca, spre deosebire de albi, ei sunt perceputi ca reprezentanti ai unui grup etnic. Cercetarea critica a albei vrea sa-i constientizeze pe albi ca nu sunt pur si simplu „oameni”, ci oameni albi. Adica nu sunt scutiti de determinarea sociala prin caracteristici etnice. Aceasta dispozitie le confera un rol special. A nega acest lucru inseamna a perpetua acele ierarhii rasiste pe care le considera invechite. Mai mult, cercetarea asupra albului indica
Albul asigura credibilitatea
Educatoarea americana Peggy McIntosh a scris un eseu in 1988 in care descrie un „rucsac invizibil” plin de privilegii cu care se naste fiecare alb. Si in Germania, lista privilegiilor este preluata din nou si din nou in discutiile despre alb, citate si adaptate contextului local. Peggy McIntosh se numara printre aceste privilegii:
„Pot blestema, imbraca haine la mana a doua sau raspunde la scrisori fara ca oamenii sa atribuie aceste decizii moralei proaste, saraciei sau ratei de analfabetism a tuturor albilor.
Ma pot descurca bine intr-o situatie dificila fara sa fiu numit o onoare pentru toti albii.
Pot analiza multe optiuni – sociale, politice, imaginare sau profesionale – fara a intreba daca unei persoane ca mine i se va permite sa faca ceea ce vrea sa faca.
Daca declar ca exista o problema rasista sau ca nu exista nici o problema rasista, albul meu imi va oferi mai multa credibilitate in ambele pozitii decat va avea o Persoana de culoare. “
Termenul „persoana de culoare” este un termen auto-ales pentru non-albi, care subliniaza experienta comuna a rasismului pentru un grup foarte divers. Pana in prezent, termenul nu a gasit un echivalent in limba germana.
Autorul Noah Sow demonstreaza in mod viu privilegiul alb de a fi privit ca individ cu un exemplu:
„Fie ca […] tu sau eu intram intr-un butic de lux in pantaloni scurti sau intram intr-o sala de plen beat, mediul observa foarte atent si le clasifica foarte diferit.”
Strainii albi se pot arata cu ciudatenie
Peggy McIntosh vorbeste despre privilegii la prima persoana, Noah Sow in a doua: Cercetarea critica a albei arata clar ca nu se scrie sau nu se vorbeste niciodata dintr-o perspectiva presupusa obiectiva, neutra. Asa ca este timpul acum in acest eseu sa imi pun propriile carti pe masa:
Sunt un american care am crescut in Germania si mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii aici. Desi m-am nascut in SUA si am doar cetatenia americana, desi limba mea materna nu este germana si parintii mei nu sunt germana, cu greu sunt perceputa ca straina in aceasta tara. La scoala elementara din Baden-Wurttemberg, in anii 1970, am fost repartizat la clasa pentru straini. Dar nici colegii mei, nici profesorul alb de germana nu m-au tratat ca atare – spre deosebire de copiii turci din clasa. Pe de alta parte, am adus odata pasaportul meu american la scoala pentru a-mi apara onoarea – colegii mei se indoisera ca sunt cu adevarat american. A fost privilegiul meu inca din copilarie sa-mi arat ciudatenia cand mi-a adus o atentie pozitiva, dar apoi sa o fac sa dispara din nou cand voiam doar sa fac parte din ea. Mi se acorda acest privilegiu numai pentru ca sunt alb.
Oricine spune „strain” sau „migratie” in Germania inseamna rar cetatenie, nici macar originea parintilor. Ceea ce se intelege sunt anumite culori ale pielii sau caracteristici etnice, o anumita religie, o anumita clasa sociala sau o combinatie a acestor categorizari.
Laureatul Nobel pentru literatura Toni Morrison in 2010 (dpa / picture alliance / Ian Langsdon) Beneficiez de acest lucru in fiecare zi: Desi nu sunt nici nascut aici, nici cetatean, prezenta mea in aceasta tara nu este pusa la indoiala, nu sunt inclus in discursuri si imaginile media prezentate ca ne apartinand, pot „trece” ca local, ca sa spun asa, daca vreau. Aceasta lista continua. A pretinde din aceasta pozitie ca nu vad culori de piele, ca toti oamenii sunt la fel pentru mine, ar fi la fel de arogant si ridicol ca un om bogat care spune ca nu ii vede pe cei saraci. Scriitoarea si savantul literar afro-american Toni Morrison a furnizat cu eseul sau „Joaca in intuneric” un important text fondator pentru cercetarea stiintifica a albului. Ea scrie:
„[T] obiceiul de a ignora„ rasa ”[este] inteles ca un gest tactil, chiar maret, liberal. A lua nota de el inseamna a recunoaste o diferenta care a fost deja discreditata. A-si impune invizibilitatea prin tacere inseamna unul dintre corpul negru Acordand participarea fara umbra la corpul cultural dominant. Conform acestei logici, orice instinct bine purtat vorbeste impotriva luarii in seama si astfel impiedica un discurs adult. “
Albii „doar” se vad pe ei insisi ca fiinte umane
Pentru multi albi, prima intalnire cu aceasta critica va fi iritanta. Esti „bine crescut” si ai invatat sa „denumesti” diferentele, asa cum scrie savantul literar Susan Arndt, pentru a nu fi considerat rasist. Aceeasi frica si incertitudine se declanseaza la albi atunci cand cuvantul „inca o data” s-a schimbat cu care ar trebui sa desemnam un anumit grup de oameni. Care este numele corect acum, afro-germani sau negri germani? Nu poti spune tigani acum? Reflexul, care este reticent in a utiliza astfel de reguli de limbaj sau care pur si simplu tace ca reactie la acesta, este la baza iritatiei care apare intotdeauna cand cineva este rugat sa reconsidere propriile privilegii. In acest caz, privilegiul de a numi alte persoane asa cum a facut intotdeauna si indiferent de modul in care au aparut aceste nume si de modul in care acesti oameni se numesc sau vor sa fie numiti. In al doilea rand, este vorba despre dreptul special de a nu dori sa fii numit in termenii propriei etnii. O reflectie asupra acestor privilegii duce la cererea de schimbare si nu doar in ceea ce priveste selectia limbii. Acest lucru este intotdeauna dificil si provoaca reactii defensive.
Grada Kilomba, profesor de studii postcoloniale la Universitatea Humboldt din Berlin, spune:
“Oamenii [albi] [sunt] obisnuiti sa se identifice doar ca fiinte umane si sa faca albul invizibil. Dar nu exista o pozitie mai puternica decat sa se vada pe ei insisi doar ca fiinte umane si sa determine norma”.
Dar ar fi o greseala sa privim cercetarea critica a albului ca pe un set de reguli morale care doresc sa aplice reglementarile lingvistice si interdictiile de gandire. La fel ca orice teorie sau practica politica consacrata, cercetarea albei produce si flori care apar ca dogmatice sau jalnice si care contribuie cu greu la „discursul adultilor” pe care Toni Morrison il are in minte. Impulsul cercetarii albei critice merge exact in directia opusa: nu este vorba in cele din urma de a face totul corect ca o persoana alba, invatand reguli noi, incepand sa spuna anumite lucruri si sa nu mai spuna altele. Dar, printre altele, sa analizam ce vrem sa spunem si ce facem atunci cand vorbim si gandim. Despre constientizarea a ceea ce nu am perceput inca ca structura gandirii noastre. Ca acest lucru, atunci cand este cinstit si reflectiv, nu va fi un efort pe indelete, este evident, iar vorbirea si scrierea pe care le produce vor fi, cel putin initial, mai mult ca balbaiala decat vorbirea increzatoare. Senouvo Agbota Zinsou:
“Exista un fel de cutremur ascuns in interiorul fiecaruia dintre noi cand nu stim cum sa ne comportam fata de altul. Abilitatea de a analiza epicentrul acestui cutremur cu o minte limpede este ceea ce ne lipseste cel mai mult”.
Aceasta abilitate incearca sa o antreneze cercetarea critica a albei. Cand noi, albii, intelegem cat de adanc in noi si in societatea din jurul nostru sta o presupunere nerostita a suprematiei normative a albului, devine de asemenea clar ca cu greu putem scapa de aceasta presupunere. O abordare pur morala, auto-pedepsitoare, subestimeaza puterea structurilor sociale care ne-au modelat inca din copilarie. Pastorul germano-nigerian Austen P. Brandt subliniaza intr-un interviu cu Noah Sow:
„Simtirea rasista este identificata cu a fi rau si cred ca acesti doi poli trebuie sa fie separati. Exista o multitudine de abordari diferite ale simtirii si gandirii intr-o persoana, dintre care unele se contrazic reciproc. Prin urmare, munca anti-rasista poate insemna , de exemplu, claritate in acestea pentru a obtine abordari emotionale si de actiune diferite […] Cred ca nu este vorba despre ceea ce spun. Atata timp cat spun ca barbat ca nu vreau sa fiu sexist, eu ‘ De fapt, am pierdut. Cred ca, in calitate de barbat, trebuie sa accept ca sunt sexist si probabil dupa multi ani. Dar pot incerca sa descopar structura sexismului in mine si sa lucrez la comportamente emotionale care constientizeaza aceste influente. si reduceti-le. “
Deci nu exista loc de inocenta. In schimb, este o chestiune de a reflecta asupra propriei pozitii, precum si asupra imaginilor care populeaza propriul subconstient, asa cum sugereaza Toni Morrison pentru studiile literare americane fara un ton de acuzatie in „Playing in the Dark”:
„Este ca si cum m-as fi uitat intr-un acvariu – alunecarea si sclipirea cantarelor aurii, varful verde, albul fulgerator care straluceste din branhii; castelele din partea de jos, inconjurate de pietricele si frunze mici, intretesute de verde; acea apa care se misca greu, particulele de excrement si hrana, bulele tacute care se ridica la suprafata – si brusc am vazut acvariul, structura care permite ca viata ordonata pe care o contine sa fie transparenta (si invizibila) in lumea cea mai mare sa existe . “
Remediati sau depasiti marcajele rasiste?
Cu acest pas inapoi, care dezvaluie vasul invizibil, structurant, Morrison arata cat de esentiala este „prezenta africanista” in literatura americana. Prin aceasta, ea inseamna constructia albului pe baza unui alt negru care intruchipeaza tot ceea ce albul ar trebui sau nu sa fie: „binevoitor” si „rau”, „spiritual” si „pofticios” – figuri orbitoare ale fricii si dorintei . In studiile sale, Morrison urmareste masura in care literatura alba americana este patrunsa de aceste proiectii si ii incurajeaza pe cititorii ei albi sa reflecteze asupra umbrelor din jurul lor care fac posibila ideile lor despre ei insisi.
O critica a cercetarii albei critice care a fost adusa in mod repetat (in special din stanga) este ca, concentrandu-se pe marcajele si pozitiile rasiale, le remediaza in loc sa contribuie la depasirea lor. Se sustine ca identitatile culturale din Germania nu pot fi explicate folosind dihotomia simpla alb / oameni de culoare. Structurile de putere nu pot fi descifrate in acest fel si fiecare analiza a realitatii prin ochelari corespunzatori foloseste categorii rasiste; care cu greu ar putea indica un viitor non-rasist.
Din punct de vedere filosofic, aceasta disputa se refera la intrebarea daca lumea poate fi cel mai bine schimbata, facandu-i vizibile structurile partial ascunse si reflectandu-le critic. Sau daca ar trebui sa traim ca si cum aceste structuri nu ar mai exista.
Cercetarea alba nume si intrebari dezavantaje anterioare
In opinia mea, sustinatorii cercetarii albei critice sustin in mod convingator ca intr-o lume care a fost ierarhizata rasial de secole, este presumit si neaga realitatea sa pretinda ca este irelevant din punct de vedere social in ce fel de piele s-a nascut.
Pentru ca acest lucru sa devina la fel de irelevant in viitor ca si intrebarea daca cineva are lobii urechilor liberi sau crescuti, trebuie numite si puse la indoiala privilegiile sau dezavantajele care sunt acordate caracteristicilor care sunt vazute ca relevante social astazi (de exemplu, culoarea pielii sau structura parului). forum.malighting.com Riscul pe de o parte: Datorita insistentei totale ca lumea sa nu fie impartita in functie de culoarea pielii, se suprima faptul ca asa este. Pericolul pe de alta parte: o indicatie persistenta ca este ceea ce este cimentat aceasta diviziune.
Intre ele exista o discutie onesta, o calatorie in zone necunoscute, de asemenea, neplacute, de unde puteti vedea acvariul in loc doar de pestele auriu.
Millay Hyatt , nascut in 1973, in Dallas / SUA, Dr. fil., a studiat filosofie, stiinte politice si literatura generala si comparata in Ohio, Los Angeles, Paris si Berlin; in 2006 si-a finalizat doctoratul cu o disertatie despre utopia si critica utopiei cu Hegel si Deleuze la Universitatea din California de Sud. Millay Hyatt traieste ca traducator si autor independent la Berlin.
