Aviz | Supereroii au invins Hollywoodul, iar Scorsese are dreptate sa-i cheme

Colectionez carti de benzi desenate de la varsta de 8 ani. Cheltuiesc inca cateva sute de dolari pe an cumparandu-le. Am participat cu supunere la New York Comic Con in fiecare octombrie. Am vazut aproape toate filmele majore Marvel si DC care au aparut in ultimii 20 de ani si s-au bucurat de majoritatea lor. Am fost incantat cand, la sfarsitul primului film „Avengers”, mi-am dat seama ca, la peste 30 de ani dupa ce am citit prima data despre el, in cele din urma as vedea pe ecran titanul nebun Thanos.

Chiar si asa, cred ca sunt prea multe filme cu super-eroi.

Filmele Marvel, oricat de bine facute, au devenit un film cu adevarat lung. O epopee incredibil de bine realizata, dar totusi un monolit.

Regizorul Martin Scorsese a fost criticat pentru ca a spus ca nu ia in considerare filmele Marvel, ci atractiile parcurilor tematice, la fel ca si Francis Ford Coppola pentru ca a fost de acord cu el. Nu sunt un devotat al lui Scorsese, dar ii admir munca si ii respect parerea. Si realitatea este ca Scorsese ridica un punct valid, in ciuda inevitabilului freakout fanboy si a umbrelor super-eroilor de la Hollywood, care dispretuiesc. De fapt, Scorsese suna un semnal de trezire important si ar fi intelept pentru toti cei investiti in filme cu super-eroi – creatori si public, deopotriva – sa vada acest lucru ca pe o critica constructiva care poate ajuta la salvarea genului si a peisajului cinematografic mai larg. Veniturile la box-office sa fie al naibii.

Scorsese considera ca filmele Marvel nu isi asuma riscuri, ca sunt personalizate pentru a se potrivi asteptarilor audientei si sunt „cercetate de piata, testate de audienta, verificate, modificate, revetate si remodificate pana cand sunt gata de consum”. Cred ca de obicei arata mai multa inima decat asta, dar vad de unde vine. Mai mult, asa cum observa el, concentrarea pe filme care obtin o lansare masiva larga lasa mai putin loc pentru alte filme, de obicei mai mici. (Coppola, la randul sau, l-a enervat pe CEO-ul Disney, Bob Iger, si pe multi fani, numind filmele Marvel „de dispret”, ceea ce este dur.)

Inteleg complet pe cineva care nu este indragostit de cartile de benzi desenate sau de supereroi, fiind obosit de modul in care au devenit omniprezente in cultura pop. Acestea sunt acoperite in mass – media o multime , care eclipseaza filme mai modeste , dar inca demn care sa lasat din lumina reflectoarelor si, chiar si cu servicii de streaming, se pot pierde in shuffle. Ca sa nu mai vorbim de continuarile nesfarsite, repornirea si francizarea altor proprietati in forme alternative pe care bancile de la Hollywood le folosesc, ei bine, pentru banca. A devenit rapid, furios si obositor.

Ma simt ars. Cred ca filmele Marvel, oricat de bine facute, au devenit un film foarte lung. O epopee incredibil de bine realizata, dar totusi un monolit in care fiecare intrare serveste in general unui scop comun. Binele triumfa asupra raului, cu nuante ocazionale de gri care sa ne aminteasca de umanitatea oamenilor. Stiu ca este un pic reductionist, dar urmeaza o formula – una care a produs 22 miliarde de dolari in venituri la box-office in putin peste un deceniu. Filmele indie si arthouse, chiar si filme de studio mai mici, pur si simplu nu pot concura cu aceste numere. aprelium.com

Asta nu inseamna ca filmele Marvel sunt calorii cinematografice goale.

• reverso context
• comisarul.ro
• stripchat
• ion
• voyeur house
• www.yahoo mail
• sacrificiul
• craiova
• umft
• modivo
• salina praid
• pagina de media
• translate englez roman
• mobile direct
• usi interior
• opel insignia
• radio romania actualitati live
• gigi hadid
• belarus
• megan fox

„Doctor Strange” este o poveste de imaginatie si rascumparare psihedelica. „Pantera neagra” abordeaza prejudecatile din interiorul propriului grup etnic, lucru pe care rar l-am vazut intr-un film de actiune. „Capitanul Americii: Razboiul Civil” ii pune pe eroi unul impotriva celuilalt. „Razbunatorii: Endgame” nu este lipsit de victime, in primul rand cel al lui Iron Man, care infatiseaza faptul ca sacrificiile trebuie deseori facute pentru ca societatea sa supravietuiasca si sa progreseze. Pe frontul DC, imi place cum „Femeia minunata” prezinta o zeita feminina nedumerita de conceptul de autoritate masculina aroganta si luptandu-se cu el.

La fel ca mine, Kareem Abdul-Jabbar apreciaza atat Marvel, cat si Scorsese si recunoaste modul in care francizele de super-eroi ofera o satisfactie emotionala imediata pentru care „arta inalta” mai serioasa ne face sa lucram. Intr-adevar, exista multe momente emotionante ale filmului Marvel.

Dar este timpul sa ne eliberam de formula si sa improspatam lucrurile. Genul poate face mult mai mult – facand mai putin. Marvel ar trebui sa urmeze exemplul recentului film „Joker” al lui DC (care, de altfel, nu este un film cu super-eroi si a fost clar influentat de Scorsese) si sa-si concentreze unele eforturi pe povesti mai mici, mai intime, bazate pe cateva personaje, mai degraba decat gama de stiluri „Avengers” cu vedete. Saga super-eroi nu are nevoie de nenumarate lupte sau distrugere masiva a proprietatii pentru a-si da punctul de vedere.

Ca si randul pe care „Ghost Rider” l-a luat in numarul 68 (mai 1982), o versiune tiparita cu o prezentare de origine mult superioara filmelor Nicolas Cage cu acelasi protagonist. Intr-o noapte furtunoasa, ciclistul de cascadorii Johnny Blaze isi marturiseste pacatele unui preot – cum si-a vandut sufletul lui Mephisto pentru a salva pe cineva iubit, a fost inselat si a devenit un emisar demonic de razbunare impotriva sufletelor rele de pe pamant. Eliberat acum de stapanul lui Mephisto, el inca se lupta cu demonul sau interior pentru un scop, care vine atunci cand aflam ca „preotul” este un impostor care a ucis un adevarat om din panza. Blaze devine calaretul fantomelor, provoaca chinuri sufletului omului si gaseste rascumpararea si scopul in propriile conditii. Sclipitor.

Sau luati numarul „Marvel Two-in-One” nr. 86 (aprilie 1982), unde intr-un bar Eroicul lucru din cei Patru Fantastici si ticalosul de schimbare a formei, Sandman, presupus mort, se leaga de transformarile lor nenaturale. Subtextul: niciun om nu va mai fi vreodata normal sau perceput ca atare. Exista scene de lupta, dar numai in flashback. Simpaticul lucru plateste fila si ii ofera lui Sandman sansa de a incepe de la capat anonim. Este o poveste foarte umana, fara victime si distrugere.

Aducerea unor astfel de povesti pe marele ecran i-ar arata lui Marty. Si daca am putea urmari niste saga mai putin deschise si mai putine personaje pe ecran si ne vom uita mai adanc in umanitatea eroilor si a ticalosilor, s-ar putea sa nu ma simt atat de arsa. Inca salut productia de filme cu super-eroi, dar fanii – si icoanele noastre – merita, de asemenea, mai bine.