In zilele noastre, chiar si filmele „James Bond” incearca sa-si duca masculinitatea toxica mostenita cu constiinta de sine si cu un personaj feminin competent sau doua; Eva Green si Judi Dench reusesc sa fure scena ocazionala de la Daniel Craig, chiar daca nu obtin marcajul. Cu toate acestea, „Mania omului” a lui Guy Ritchie este obositor de fidela titlului sau: mania masculina este ceea ce ofera, iar mania masculina – in toata lipsa ei de umor previzibil de plictisitoare – este tot ceea ce este interesat sa ofere.
Pentru fanii de multa vreme ai operei lui Ritchie, asta inseamna ca „Wrath of Man” va fi probabil o dezamagire.
Inca de la primele sale filme precum „Lock, Stock and Two Smoking Barrels”, Ritchie a iubit intotdeauna legatura barbat-barbat si balbaiala necolorata. Dar cele mai bune filme ale sale trateaza cliseele filmelor de actiune cu testosteron care se potrivesc cu aceste doua lucruri cu o insuficienta vesel de flamboanta. El amesteca cronologiile si amesteca impreuna naratiunea si secventele de actiune; el foloseste ecrane separate doar pentru naiba in „Omul din UNCLE” si chiar a aruncat un sarpe psihedelic urias in legenda Arthuriana in „Regele Arthur: Legenda Sabiei”.
Nerespectarea sa poate irita unii telespectatori – filmul sau „Regele Arthur”, de exemplu, bombardat. Dar cel putin intr-un film cu Guy Ritchie, nu te plictisesti niciodata.
Tot ce vrei intr-un film de actiune este un tip dur, barbatesc, care ucide, poate ca iti va placea asta.
Cu exceptia cazului in care, din pacate, filmul lui Guy Ritchie nu este „Wrath of Man”. Ultimul film al regizorului, bazat pe drama franceza din 2004, „Cash Truck”, este o alta colaborare cu omul sau de frunte favorit, Jason Statham, si un punct de jos in ambele lor cariere. Nu exista ecrane divizate; nu exista serpi uriasi. Chiar si locomotivitatea caracteristica a personajelor lui Ritchie este formata aici pana la socul obosit ocazional.
Ceea ce a ramas este, din pacate, un film de actiune direct, cu fiecare iota de bucurie distrusa cu atentie.
Statham joaca rolul lui H, un crim al carui fiu a fost ucis din greseala atunci cand un alt grup necunoscut de escroci a smuls un camion numerar Fortico. Incercat sa se razbune, H se conecteaza ca agent de paza la Fortico pentru a gasi persoana din interior care a ajutat talharii si pentru a purta o razbunare sangeroasa si nemiloasa pe oricine este.
Performanta lui Statham este atat de neclintita, incat este aproape parodica: stralucire suparata; stralucire suparata; stralucire de manie.
Daca ati mai vizionat vreodata un film de la Hollywood, probabil veti putea identifica tradatorul in prima jumatate de ora si probabil ca ati ghicit deja sfarsitul. Ritchie foloseste o multime de flashback-uri si oarecum jucarii cu structura narativa pentru a condimenta putin lucrurile, dar este un efort destul de palid. Nu exista nici macar o coregrafie de lupta interesanta in cele cateva scene de lupta corp la corp. Singura surpriza din intregul film este cat de blanda este gandul unic in imbratisarea politicii de dominatie masculina.
In mod evident, filmul esueaza la testul Bechdel: nu exista nicio scena in care doua femei sa poarte o conversatie, cu atat mai putin in care doua femei sa poarte o conversatie despre altceva decat un barbat. De fapt, femeile nu au aproape deloc replici in film. Lumea agentilor de securitate prezentata aici este aproape in totalitate barbati, iar angajatii Fortico se degradeaza reciproc, denumindu-se unii pe altii ca „doamne”. www.onfeetnation.com
De obicei, intr-un film ca acesta, eroul cauta sa se razbune pentru pierderea unei alte femei semnificative.
- timp online
- vreme botosani
- filme porno gratis
- maia sandu
- horoscop neti sandu
- tik tok
- bicicleta fitness
- vegis
- tania budi
- pornhub
- vivre.ro
- zodii
- bioclinica
- whatismyip
- saturn
- yahoo
- black panther
- dopo poco
- test
- rule 34
Dar in „Wrath of Man”, H este deja divortat si isi pierde fiul, scutindu-i pe creatori de nevoia de a-i arata protagonistului interactionand cu o femeie cu afectiune. O vedem pe sotia lui H, mama fiului sau, o singura data, intr-un film lung, in care trasaturile ei sunt aproape imposibil de remarcat – de parca filmul ar fi jenat sa o faca sa-si livreze replicile. Momentul ei cel mai memorabil de pe ecran este cand il numeste pe H o insulta misogina.
„Wrath of Man” este un film de actiune direct, cu fiecare iota de bucurie stricata cu atentie.
Exista, de asemenea, o femeie de paza care instantaneu, inevitabil, cade in patul lui H. Imediat dupa aceea, el ii ameninta viata – nu pentru a avansa complotul, ci pentru a-i linisti pe telespectatori ca protagonistul lor nu se va descurca deloc si o va trata pe femeia cu care tocmai s-a culcat ca pe o fiinta umana.
Performanta lui Statham este atat de neclintita, incat este aproape parodica: stralucire suparata; stralucire suparata; stralucire de manie. Repetati timp de doua ore. Parca ar incerca sa vada daca fata lui poate fi la fel de imobila ca o masca Batman.
Statham poate fi un actor fermecator si a fost distractiv sa-l urmareasca in alte filme ale lui Ritchie – si vedeti un fulger de asta in scurtul flashback cu fiul sau, unde i se permite sa prezinte un pic de caldura. Dar, altfel, totul este o determinare sumbru si o stralucire stoica, tot timpul.
Acea stralucire stoica, desigur, matura inevitabil peste mormanele de oameni morti. „Wrath of Man” este un film cu numar de corpuri, si putini scapa de masacru. Nu puteti spune cu exactitate ca numarul mortilor inseamna ca Ritchie are o viziune sumbra, totusi: De vreme ce „Wrath of Man” nu se deranjeaza sa va faca sa aveti grija de nimeni, victimele au o greutate emotionala redusa. Ei sunt doar acolo pentru a va arata cat de dur si neincetat este filmul si cat de dur si neincetat este protagonistul.
H nu este moral superior talharului de banca pe care il urmareste in razbunare. El insusi este un talhar de banca. Si, desi talharii de banci ucid oameni, el la fel. Nu este chiar mai placut decat baietii rai, deoarece abia are o personalitate dincolo de accentul sau. Ar trebui sa-l inradacinam nu pentru ca are dreptate sau este atragator, ci pur si simplu pentru ca este un film de actiune si este personajul cel mai bun la filmarea de actiune – persoana cu cea mai toxica masculinitate din camera.
Daca tot ce vrei intr-un film de actiune este un tip dur, barbatesc, care ucide, poate ca-ti va placea pe H si felul in care arunca o privire asupra corpurilor oamenilor pe care fie ii este ucis, fie il va ucide in scurt timp. Dar Guy Ritchie oferea spectatorilor mai mult decat atat. „Mania omului” ar fi putut folosi mult mai putina manie si mult mai multa imaginatie si inima. beckettebnf035.skyrock.com
