LISBONA— Uneori este mai bine sa nu fii cel mai bun. Ia berbeci. Cei cu coarne mai mari o aduc pe fata mai des – dar mor si mai tineri, potrivit cercetarilor prezentate aici maine la Congresul al XIV-lea al Societatii Europene pentru Biologie Evolutiva. Compensatia explica un puzzle de lunga durata despre motivul pentru care cele mai bune gene pentru imperechere nu preiau.

Gandindu-se la penajul elaborat al paunului, tatal biologiei evolutioniste, Charles Darwin, a propus ca pulsiunea pentru sex – si pentru producerea descendentilor – era o forta puternica in evolutie. Abordarea potentialilor rivali sau concurenta pentru atentia unei femei i-a determinat pe barbati sa fie din ce in ce mai extremi – mai mari, mai puternici, mai colorati. Acest proces, numit selectie sexuala, ar trebui sa afecteze si genele, astfel incat sa existe doar versiuni ale genelor care duc la aceste calitati sporite. Dar nu asta se intampla in lumea reala. Exista o multime de barbati mici si slabi printre supermani.

Oile sunt un bun exemplu. Barbatii cu coarnele cele mai mari primesc oaia mai des – se zbat intre ei peste colegi, iar coarnele mari ofera un avantaj. Cu toate acestea, unii baieti inca au coarne incapatanate. „A fost intotdeauna un pic misterios cu privire la motivul pentru care ar exista atat de multe variatii in tipul de corn”, spune biologul evolutionist Susan Johnston de la Universitatea din Edinburgh din Regatul Unit.

Johnston si-a dat seama ca ar putea sa rezolve acest paradox analizand date pe termen lung despre oile salbatice care traiesc pe o insula de pe coasta Scotiei. Ea si colegii ei au colectat informatii despre oile Soay inca din 1985 si au tinut evidenta timpului de viata al oilor, ce descendenti au fost si alte trasaturi ale istoriei vietii. Cercetatorii au adunat, de asemenea, date genetice, evaluand o serie de baze de ADN numite SNP-uri in anumite puncte din genom. Intre timp, cercetarile asupra oilor salbatice si domestice au aratat ca o gena controleaza in primul rand marimea cornului la aceste animale. Astfel, cercetatorii ar putea lega datele istoriei vietii de versiunile genei de dimensiunea cornului la fiecare animal. doskastroy.ru



  • www sport
  • masa bucatarie
  • cicatridina
  • fsega sis
  • tastatura
  • tvr 1 program
  • pubg lite
  • descrieri poze
  • fan awb
  • antena 3 live
  • economica
  • impact in gorj
  • program diva
  • fluconazol
  • calculator sarcina
  • evenimentul de iasi
  • bricodepot
  • synevo rezultate analize
  • doizece
  • iphone 6





„Putine studii au reusit sa examineze toate aceste componente ale ecuatiei evolutive in acelasi timp”, spune Russell Bonduriansky,

Echipa lui Johnston a analizat 1750 de oi pe care le studiasera de-a lungul a doua decenii. Au gasit doua versiuni, sau alele, ale genei cornului, o alela de corn mare si o alela de corn mic. Oile purtau fie doua din aceeasi alela, fie una din fiecare. Asa cum era de asteptat, berbecii cu doua alele cu corn mare au purtat cele mai mari coarne si au generat mai multi miei – aproximativ trei pe an, comparativ cu doar 1,6 descendenti pe an pentru barbatii care purtau doua alele cu corn mic. Dar barbatii cu cele doua alele cu corn mic au trait mai mult, avand o sansa de 75% sa supravietuiasca in fiecare an, comparativ cu o sansa de 61% la barbatii cu doua alele cu corn mare. „Lungimea cornului are efecte opuse asupra reproducerii si supravietuirii”, spune Thomas Flatt, biolog evolutionist la Universitatea din Lausanne din Elvetia, care nu a fost implicat in studiu.

Johnston sugereaza ca acest efect asupra supravietuirii ar putea fi indirect: barbatii cu coarne mici pot petrece mult mai mult timp mancand si ingrijindu-se pe ei insisi, deoarece nu au femele de supraveghere si de curte.

Starea fizica de viata a unui animal – cat de bine se descurca in viata – este o combinatie intre cat timp traieste si cati descendenti produce. Indivizii cu o alela de fiecare tip au cele mai bune din ambele lumi – coarne mari si o viata lunga – si au iesit la varf, relateaza echipa Johnston la conferinta si, de asemenea, online astazi in Nature . Ei produc aproximativ trei descendenti pe an si dureaza in medie patru sezoane de imperechere, spre deosebire de trei sezoane pentru berbecii cu doua alele cu corn mare. Avand in vedere avantajul de a avea una din fiecare alela, „selectia [naturala] nu poate scapa de una dintre alele”, adauga Flatt.

„Acest studiu ofera o confirmare foarte clara si convingatoare ca variatia genetica a trasaturilor importante este mentinuta de compromisurile dintre componentele fitnessului, cum ar fi supravietuirea si reproducerea”, spune Bonduriansky. „Ne spune ca baza genetica a trasaturilor [selectate sexual] poate fi uimitor de simpla.”

Mai mult, Johnston spune, „modul in care se mentine variatia genetica este fundamental pentru multe probleme diferite din viata reala”. Poate conta pentru sanatate; de exemplu, in Africa alela care duce la anemia falciforma persista la om, deoarece protejeaza si impotriva malariei. Variatia genetica a culturilor devine si mai apreciata, deoarece diversitatea ar trebui sa ajute plantele sa reziste mai bine agentilor patogeni. Si variatia poate fi ceea ce salveaza speciile fortate sa se adapteze la schimbarile climatice.

ScienceNOW, serviciul zilnic de stiri online al revistei Science

Sunand la toti superfanii HuffPost!

Inscrieti-va pentru a deveni membru fondator si a contribui la modelarea urmatorului capitol al HuffPost