Hitler s-a razbunat si a anuntat-o la radio la cateva ore dupa incercarea de asasinat esuata din 20 iulie 1944. Un „grup foarte mic de elemente criminale” ar fi „exterminat nemilos”.
De la Klaus Amann
- Claus Schenk Graf von Stauffenberg, care a incercat sa-l explodeze pe Hitler la 20 iulie 1944. Incercarea a esuat si von Stauffenberg a fost executat impreuna cu alti luptatori de rezistenta. (AP)
Ministrul propagandei Josef Goebels a comandat un film documentar despre proces in fata Curtii Populare a Roland Freisler si a executiilor planificate anterior cu titlul „Tradator in fata Curtii Populare”. Ordinul a revenit angajatilor Deutsche Wochenschau, trambita de propaganda zgomotoasa a celui de-al Treilea Reich. Spoturi, microfoane si camere de filmat sonor au fost instalate in sala Curtii Supreme a Berlinului si apoi in locul de executie Berlin-Plotzensee. Roland Freisler a vrut sa-i lipseasca pe invinuiti de demnitatea lor, echipamentul de film sonor din acea vreme abia reusind sa faca fata hohotului sau.
Goebbels si-a dat seama foarte repede ca acest film ar putea, mai presus de toate, sa starneasca mila in randul publicului pentru victime, deoarece isi pastreaza cu curaj demnitatea, chiar daca judecatorul de sange a vrut sa le ridiculizeze si sa le umileasca. Publicul nu a apucat sa vada niciodata filmul „Tradatorii in fata Curtii Populare”; a fost exclus un grup foarte mic de initiati.
Chiar si Reichsleiter Martin Bormann a cerut ca nici macar Gauleiterul Reichului sa nu vada acest film. Cu referire la codul penal, in deschiderea titlului s-a subliniat ca nimeni care vede acest film nu stie de existenta sa si, de asemenea, i se permite sa raporteze tertilor despre proiectia in cauza; filmul este considerat un „Reich Matter Secret”.
Hitler daduse ordinul ca asasinii sa spanzure ca vite pentru sacrificare. Si aceasta dorinta a fost indeplinita; in lumina reflectoarelor evidente a operatorilor de stiri.
Producatorul german de filme documentare Bengt von zur Muhlen se ocupa de aceasta oribila mostenire a filmului nazist de zeci de ani. El subliniaza ca exista doar indicii despre inregistrarile executiei ca rolele filmului s-au pierdut; s-a pastrat o copie a cursului procesului.
Exista rapoarte de la cameramanii implicati. De exemplu, cameramanul Erich Stoll si altii au marturisit ce s-a intamplat in fata echipamentului lor. Victimele cu catuse au fost umiliti chiar si in fata mortii la carligul de carne. Calaii i-au ridicat pe cei condamnati in corzi facute din corzi subtiri de pian. Pantalonii lor au fost rupti de agonie. Calaii s-au distrat si au fost puternic beti in timpul evenimentului cumplit.
Un total de aproximativ 10 cameramani au fost implicati in productia acestui „film documentar”. Unul dintre ei si-a luat viata dupa 1945. Potrivit informatiilor lui Marcel Colin Reval, seful „sectiunii Cinema” din zona de ocupatie franceza, acesta era cameramanul german de stiri Walter Roth (e) (sic!). Marcel Colin – Reval a eliberat breasla cameramanilor germani si a cautat un nou inceput cu ei. Regizorul francez de film a inteles ca operatorii de film nu puteau refuza comanda pentru filmul „Tradatorii in fata Curtii Populare”.
Contrar afirmatiilor unui proiectionist de film, producatorul de filme documentare Chronos – Film Bengt von zur Muhlen este de parere ca Hitler nu a reusit sa vada filmarile executiei. Nu s-au facut copii pozitive ale negativelor originale de 35 mm. Exista o mare probabilitate ca lui Hitler sa i se fi aratat fotografii. Inregistrarile de film ale executiilor lipsesc inca – si este un lucru bun.
