Fotografia de mai sus de la Muzeul Creatiei spune totul. Sarpele din Gradina Edenului este o creatura feroce si infricosatoare. Dar este Satan? El are cantare faciale cu coarne in imagine, deci poate ca este.
Biblia este mai ambigua. In Geneza, sarpele este introdus ca „mai viclean decat oricare dintre creaturile campului pe care le facuse Domnul Dumnezeu” (Geneza 3: 1). Este o creatura, dar inteligenta. In cartea Apocalipsei, Satana este numit „sarpele antic” (Apocalipsa 12: 9, 20: 2), care se refera la sarpele din Geneza. Deci, in Noul Testament, sarpele este Satana. Cum a ajuns o „creatura a campului” inteligenta sa fie identificata cu Printul intunericului? Acesta este un salt impresionant in CV-ul unei reptile. Raspunsul ne spune multe despre importanta Genezei si despre modul in care oamenii au gandit-o, in primii ani ai iudaismului si crestinismului.
In povestea Genezei, sarpele joaca rolul unui smecher. El o seduce verbal pe femeie sa incalce porunca lui Dumnezeu si sa manance din fructul interzis. Dar aceasta crima este in sine ambigua. Este o incalcare clara a poruncii lui Dumnezeu, dar ii face si pe Adam si Eva mai multi decat erau inainte. Sarpele spune ca fructul interzis ii va face „ca niste zei, cunoscand binele si raul” (Geneza 3: 5), iar mai tarziu Dumnezeu ii alunga din Gradina tocmai pentru ca „au devenit ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul” (Geneza 3:22). Cunoasterea „ca zeii” este impresionanta, chiar daca nu este clar in ce consta aceasta cunoastere. Pretul acestei cunostinte este blestemul si expulzarea din gradina, ca nu cumva oamenii sa devina nemuritori mancand din Arborele Vietii. Cunoasterea este un avantaj,
Sarpele i-a pacalit pe oameni in neascultare, dar nu mintea in legatura cu beneficiul. Desi oamenii sunt condamnati la munca grea – pe sol si la nastere – avem avantajul cunoasterii, ceea ce ne face cumva „ca niste zei”. Amandoi suntem mai bine si mai rau, pentru ca Eve a tinut seama de sarpe. Viata asa cum o stim este complicata, colorata de durere, mortalitate, cunoastere si bucurie. xn--80aaflwglemhmr6f.xn--p1ai
- bonsai
- frf
- microsoft account
- apia internet
- zara kids
- farmec
- radio impuls
- seriale online subtitrate
- wallpapers
- dex online
- castiga cu penny
- motociclete
- yeezy
- minecraft
- varza calita
- oradea
- pastila de a doua zi
- retete
- brd office
- avocado
Acesta este portretul povestii Genezei despre natura existentei umane si modul in care am ajuns aici. Sarpele – pentru ca este inteligent si poate vorbi – este un agent in aceasta poveste a transgresiunii si schimbarii umane. Serpii sunt intr-adevar infricosatori si, uneori, mortali, asa ca nu este deloc intelept sa vezi aceasta reptila mai degraba ca un smecher decat ca, sa zicem, o oaie sau un iepure (desi iepurele este un smecher in unele povesti ale nativilor americani). Dar pentru unii interpreti timpurii, rolul sarpelui era prea important, prea important, pentru ca sarpele sa fie doar o reptila inteligenta. Trebuia sa fie mai mult.
Intra in joc si contextul religios mai larg. In perioada intertestamental (intre cartile ulterioare ale Vechiului Testament si primele carti ale Noului Testament), cosmosul s-a aglomerat cu ingeri buni si rai, iar conducatorul ingerilor rai a fost numit Satana. Anterior, el a fost un personaj minor care era supus lui Dumnezeu, ca in cartea lui Iov. Acum a aparut o dualitate cosmica, in care conducatorii acestei ere erau fortele intunericului, conduse de printul intunericului. (Vedem aceasta dualitate cosmica cu toata puterea in sulurile Marii Moarte.) Conform acestei noi imagini religioase, cand Dumnezeu va interveni in cele din urma, el va distruge toti cei rai – inclusiv ingerii si oamenii – si oamenii drepti vor trai ca Adam iar Eva a facut-o in Gradina Edenului.
Deoarece sarpele a fost vinovat de provocarea tranzitiei umane catre o lume a durerii si a mortalitatii, pe care Dumnezeu o va birui prin infrangerea fortelor intunericului, era firesc sa vedem o legatura intre Satana si sarpe. Odata cu distrugerea lui Satana, mostenirea sarpelui se va sfarsi si vom trai inca o data in paradis. In acest scenariu religios (pe care il numim apocalipticism), Satana si sarpele joaca roluri similare, astfel incat cele doua figuri devin una. Cand Satana, vechiul sarpe, este distrus, putem sa ne intoarcem si sa mancam in cele din urma din Arborele Vietii si sa fim nemuritori in paradis. Sfarsitul povestii se schimba de la tragedie la comedie, la un final fericit pentru cei drepti.
Identificarea sarpelui cu Satana este mai mult decat o poveste secundara in iudaism si crestinism. Acesta arata cat de importanta a fost (si inca este) cartea Genezei si cat de mult a fost o activitate centrala gandirea la Geneza. Pentru inaintasii nostri si pentru multi astazi, simtul lumii este legat de simturile Genezei. Sau, pentru a spune altfel, este o incurcatura reciproca, in care lumea este interpretata prin Geneza, iar Geneza este vazuta prin cadrul conceptual si moral al lumii.
