In octombrie anul trecut, in timp ce stateam pe holul unei semi-perioade frumoase din Chichester, West Sussex, cu maslinul sau afara, am avut instantaneu acel sentiment intangibil care ii determina pe agentii imobiliari sa isi calculeze comisionul si Kirstie Allsopp sa imparta tesuturi vanatorilor de case emotionale care au gasit „cel”.
Stiu exact ce m-a entuziasmat cand am plecat din sufrageria confortabila, cu focul deschis, catre o bucatarie minunata si usile indoite, care te invitau la o curte privata verde. Era faptul ca ma vedeam traind aici. Singur.
A existat o liniste calma care a strabatut intregul interior cu peretii sai Farrow & Ball, si modul in care lumina s-a filtrat prin obloanele plantatiilor de pe toate ferestrele. Cel mai clar este ca aceasta era o casa cu doar doua dormitoare. Adica, cei trei copii ai mei mai mari nu ar locui aici, asa ca am fi doar eu si cel mai tanar inca cativa ani (sotul meu Keith lucreaza in strainatate) si apoi doar eu – singur.
Dupa 22 de ani de vanatoare de case, strangand o lista de verificare care implica nevoile tuturor celorlalti, in afara de a mea, acum nu mai aveam nevoie sa-mi fac griji daca gradina era suficient de mare pentru o trambulina sau daca holul avea suficient spatiu pentru carucioare, scutere sau sute de perechi de antrenori Nike.
Shona Sibary a impartasit parabola ei hilara pentru toti parintii care viseaza la reducere (in imagine cu copiii ei (de la stanga la dreapta) Dolly, Flo, Monty si Annie)
Cea mai presanta preocupare a mea, in timp ce rataceam prin camerele linistite ale acestui refugiu cuib gol, a fost daca s-ar simti prea linistit. Apoi m-am gandit: „Nu fi ridicol” si m-am intors sa ma imaginez in curte cu un pahar de Coaste de Provence in soarele de seara.
Avanseaza rapid noua luni si aceasta fantezie a unei vieti libere a fost spulberata – impreuna cu majoritatea paharelor mele de vin.
Deoarece, asa cum soarta ar avea-o in mod ironic, tocmai in momentul in care am crezut ca as putea fi in cele din urma libera de catusele adolescentilor care au parinti, toti s-au mutat inapoi pe ascuns. As spune inapoi „acasa”. mail.hs-rm.ru
- trambulina copii
- star wars
- minecraft
- durex
- web whatsapp
- farmec
- 168.l00.1
- verificare bilet
- belle delphine
- lily james
- tvr 1 program
- oana radu
- botosaneanul
- ionic
- awb
- vremea satu mare
- pressalert
- rafael nadal
- cheesecake
- 4
Cu exceptia faptului ca nu s-a intentionat niciodata sa fie casa lor. Doar un mic detaliu pe care toti il ignora cu blandete.
Sunt zile in care ma simt ca batrana in pantof care nu stie ce sa faca. Sunt destul de convins ca am nascut doar patru copii. Dar in aceasta casa – cu 1.300 de metri patrati limitativi – se simte cumva ca si cand as mai fi avut inca multe altele.
Probabil este faptul ca exista iubiti in remorca; si apoi un anturaj de prieteni care se inghesuie in jurul insulei de bucatarie, band, fumand si apoi aruncandu-si capetele de tigari pe minunatul perete de piatra din curtea unde avusesem in vedere un tufis de trandafiri. Ar fi trebuit sa previn acest lucru.
Suntem o familie de sase persoane – desi sotul meu Keith locuieste in Dubai de cele mai multe ori – si avem doua labradoodle zgomotoase, o pisica, un hamster, trei masini si mai multa dinamica intre noi decat un aspirator Dyson.
SHONA SIBARY: „In octombrie trecut, cand stateam pe holul unei semi frumoase perioade (in imagine) din Chichester, West Sussex, cu maslinul sau afara, am avut instantaneu acel sentiment intangibil”
Anul trecut, dupa o eternitate de inchiriere, am reusit in cele din urma sa economisim depozitul necesar de 20% pentru a cumpara o casa. Trecusera 12 ani, timp in care ne mutasem de noua ori de necrezut de la un contract de inchiriere la altul, platind intotdeauna ipoteca altcuiva.
In cele din urma, Keith si cu mine am fost in masura sa cumparam un loc al nostru, din care niciun proprietar nu ne-a putut evacua pentru ca am varsat vin rosu pe covor sau ca am zgariat vopseaua.
