Ce monstru de roman! Numai numarul de pagini – 885 de pagini in noua editie – arata clar ca scriitorul evreu Gabriele Tergit a dorit sa prezinte un opus magnum cu „Effingers” ei. Unul, daca nu chiar marele roman social germano-evreu, care – autorul nu a ascuns – ar trebui sa abordeze Buddenbrooks-urile lui Thomas Mann in ceea ce priveste importanta sa. A fost doar a doua carte scrisa vreodata de Tergit, care a lucrat ca reporter de curte pentru „Berliner Tageblatt” din 1925 pana in ’33. Si la fel ca in primul ei roman, ordinul surpriza „Kasebier cucereste Kurfurstendamm”, a fost inspirata si de modele reale pentru „Effingers” ei. De data aceasta de la propriile rude

„Effingers” este un roman de familie autobiografic care se intinde pe patru generatii si spune saptezeci de ani de istorie germana din 1878 pana in 1948. Si este o cronica care se refera nu doar la una, ci la doua familii. 

Patru generatii, saptezeci de ani de istorie germana

Pe de o parte, exista familia mesterilor ceasornicarului Mathias Effinger, care s-a nascut in 1830 si locuieste in micul oras medieval, fictiv Kragsheim din Franconia: un om devotat, harnic, care isi invata si cei cinci copii – inclusiv trei fii – sarguinta, economisire si frica de Dumnezeu crescute. 

Si, pe de alta parte, „Effingers” se refera la bancherii bogati, sofisticati, Oppner si Goldtschmidt din Berlin, care au fost onorati in imperiu si care, in calitate de locuitori de oras cosmopoliti, moderni, intruchipeaza practic exact opusul. 

Bancherul Ludwig Goldschmidt, nascut in 1845, este un cunoscator baroc si s-a casatorit cu Eugenie, un rus elegant. Cumnatul si partenerul sau Emmanuel Oppner, care avea varsta de cincisprezece ani, a luptat ca revolutionar in 1848 pentru mai multe drepturi civile. Si, mai presus de toate, cercetatorul juridic si lector universitar Waldemar Goldtschmidt, fratele mai mic al lui Ludwig, nu mai are prea multa grija de riturile evreiesti precum circumcizia.

Un om creat de la inceput

Pe scurt: In „Effingers”, cuviosul, umilul Kragsheimers si asimilatul, berlinezii de clasa superioara intalnesc doua lumi foarte diferite, pe care Tergit le reuneste apoi initial prin figura ei centrala Paul. 

Paul este cel mai tanar fiu al cuviosului ceasornicar Mathias Effinger si un om tipic facut de sine din primele zile, cu multa energie. La varsta de 20 de ani si-a terminat ucenicia in turnatoria de fier si acum vrea sa-si inceapa propria afacere ca producator de suruburi. Dar acest lucru nu este posibil in orasul sau natal, Kragsheim. Asadar, in 1882, Paul s-a dus la fratele sau mai mare Karl, in indepartatul Berlin, pentru a-si incerca norocul ca producator. Dar cand a ramas fara bani dupa cateva contracarari, fratele sau a avut ideea sa-i ceara cunoscutului bancher Oppner un imprumut. Atunci nu va mai iesi nimic din asta. Dar Oppner este atat de impresionat de Karl, incat il considera pur si simplu candidat la casatorie pentru fiica sa: 

„Bancherul Oppner s-a asezat sub umbrela de portelan a lampii cu kerosen si a citit sectiunea comerciala a„ Frankfurter Zeitung ”in timp ce Selma, sotia sa, brodea pe fata de masa pe cruce. 

“Un tanar foarte dragut a venit sa ma vada astazi. As vrea sa-l rog sa ne viziteze”, a spus el. 

„Cine este el?”, A intrebat Selma, „Cunosti familia?”

– Nu, a spus Oppner, este din sudul Germaniei. 

– “O, toti sunt oameni fara forme.” 

– „Dar uite, draga Selma, fiicele noastre cresc. (…) Annette are optsprezece ani. (…) Si am obtinut informatii foarte bune despre tanarul domn Effinger. (…) Mic, dar evident conditii solide. “ 

– Asa, asa, ofta Selma. „Daca crezi asa (…), dar trebuie sa-ti spun ca as fi preferat un tanar din cercurile noastre.” ”

In ciuda tuturor obiectiilor facute de Selma, sotia lui Oppner, constienta de clasa, Karl Effinger s-a casatorit cu fiica bancherului Annette Oppner in 1886, ceea ce a anuntat o crestere sociala rapida pentru fratii Effinger. Cu renumita banca in spatele lor, Karl si Paul avanseaza acum in cele mai bune cercuri din Berlin – si continua sa isi construiasca fabrica. Mai presus de toate, neobositul Paul conduce in curand dezvoltarea motorului pe benzina, astfel incat „Effingers” sa produca in sfarsit primele masini cu conducere automata, in pas cu Karl Benz. 

Ouale de tara evlavioase intalnesc burghezia cosmopolita

Aceasta poveste a ascensiunii este cu atat mai glorioasa in roman, deoarece copiii bancherului Oppner, care au aproximativ aceeasi varsta, nu sunt foarte muncitori si ambitiosi in comparatie. Fiica cea mare a lui Oppner, Annette, care se casatoreste cu Karl Effinger, este o fata de lux superficiala a carei preocupare principala este frumusetea ei – si care cheltuie sume uriase pentru a arata perfect pentru fiecare ocazie.

Sora ei sensibila, mai mica, Sofie are talent artistic, dar atat de putina incredere in sine, incat prefera sa se descurce din visul de a fi artista imediat. In schimb, de dragul parintilor ei, Sofie se arunca intr-o casatorie dezastruoasa cu un ofiter care se dovedeste a fi un barbat. 

Si singurul fiu al lui Oppner, Theodor – atragator, bine citit si inteligent, asa ca de fapt un tanar cu cele mai bune perspective – prefera sa se delecteze cu dezgustul mondial si sa cocheteze cu a fi anarhist. Cand Theodor, din cauza bolii de dragoste, se implica si in tanara prostituata Wanda, ajunge la un scandal cu tatal. Pentru ca intr-o zi Wanda ii spune lui Theodor ca ar trebui sa fie insarcinat. Dupa aceea, revolutionarul de 22 de ani al salonului decide sa se casatoreasca cu ea in semn de protest impotriva moralitatii clasei:

„Theodor i-a cerut tatalui sau un interviu. (…) 

„Cred”, a spus el, „va trebui sa-ti provoc o durere mare. Vreau sa ma logodesc”.

Emmanuel a fost uimit: – Ei bine, spune-mi mai intai cu cine. (…) 

– O fata pe care o cunosc de mult, Wanda Pybschewska.

Numele acela a spus totul. 

“La fel de?” Emmanuel sari in sus. „Vrei sa te casatoresti cu relatia ta?

„Asteapta un copil”, a spus Theodor. 

“Si asta! Va pot intreba doar: Esti nebun? Crezi ca cineva te mai priveste cand te casatoresti cu o femeie care are un copil premarital? Un copil, ei bine, nimeni nu trebuie sa stie asta. Barbat.” Echipeaza fata Ei bine. Dar te casatoresti! (.. filmy-hd.com .) Crezi ca poti ramane in afaceri atunci? Totul s-a terminat atunci: Reputatie, incredere, credit. (…) 

Emmanuel se aseza, complet epuizat. 

“Dar tata, incearca sa vezi lucrurile uman. (…) Imi place sa fac fara companie.” 

„Cred”, a oftat Emmanuel, „este mai probabil ca compania sa se descurce fara tine.” „ 

Stari de timp cu precizie in vorbirea directa

La fel ca in satira ei mediatica „Kasebier cucereste Kurfurstendamm”, predomina si scenele de dialog „Effinger” ale lui Tergit, in care reporterul de ziar instruit isi arata din nou marea forta in a traduce cu acuratete starile vremii in discurs direct. In aceasta conversatie intre tata si fiu in jurul anului 1890, rezoneaza intreaga calamitate a moralei morale prusace, obdurate din punct de vedere emotional, care a avut si consecinte fatale in Buddenbrooks-urile lui Thomas Mann sau in Effi Briest de Fontane.

In Cronica lui Tergit, acum puteti citi din nou impresionant cat de represiv era codul de onoare in imperiu, in special pentru femeile tinere. Pentru ca, in timp ce fiii burghezi precum Theodor au avut voie sa se lase aburi sexual inainte de casatorie, fiicelor superioare li s-a refuzat categoric orice tendinta erotica – si li s-a cerut sa renunte in mod castit la toate tentatiile pana se casatoresc.

In consecinta, descoperirea unei scrisori de dragoste scrisa de sora Sofie, in varsta de cincisprezece ani, a lui Theodor provoaca imediat un zbucium in roman, chiar daca Sofie nici macar nu l-a sarutat pe baiatul mentionat in ea. Dar doar sa vorbesti despre dragoste este suficient pentru a o face dezonorata ca o fata, asa cum i-a explicat rebelul Theodore: 

„O, Sofie, gasca!”, A exclamat Theodor.



  • somproduct
  • eurosport
  • telekom contact
  • inter
  • key drop
  • web
  • lamborghini
  • treninguri barbati
  • shakira
  • rompetrol
  • btc
  • autoscout
  • ometv
  • etoro
  • legacies
  • eminescu
  • vies
  • convertor
  • realitatea net
  • zacusca de vinete





 

„Poate ca ti-ai distrus intreaga viata cu aceasta scrisoare. (…) Barbatilor nu le place cand le arati dragoste. O femeie trebuie sa fie departe. 

Un barbat vrea sa adore si sa venereze o femeie (…) O fata care se ofera poate fi dispretuita doar. “(…) 

Sofie a ramas asezata. Ea a analizat totul. Deci dragostea nu era mare. Iubirea a fost ceva care te-a umilit si te-a facut sa pari ridicol. Trebuia sa fii sfant. Ha, ar fi ea, ar fi departe. 

In preocuparea lor pentru reputatia familiei si in eforturile de a avea cele mai bune petreceri de casatorie, bancherii evrei asimilati de Tergit nu sunt de fapt diferiti de ceilalti cetateni ai erei imperiale. Totusi, ceea ce o caracterizeaza ca fiind de obicei evreiasca in roman, este interesul ei viu pentru educatie si cultura. Waldemar Goldschmidt si nepotul sau Theodor sunt pasionati de colectionarea artei, inclusiv a impresionistilor care tocmai au intrat in moda. Oamenilor le place sa invite artisti la festivalurile opulente, dintre care unii sunt prieteni apropiati. Si la intalnirile familiale din magnificele conace Tiergarten, pasarile trufate devin la fel de aprinse in ceea ce priveste piesele de teatru, precum si in ceea ce priveste politica. 

Aproape ca in 1968 – protestul tinerilor din 1910

Este lumea pierduta a saloanelor evreiesti din Berlin pe care Tergit o evoca cu indrazneala in „Effingers” ei. O lume orbitoare, generoasa, in care un schimb informal de idei era posibil dincolo de eticheta dominanta – si din care provenea ea insasi autoarea, nascuta in 1894. 

In „Effingers” isi comemoreaza din nou originea evreiasca, care pana in 1933 a produs un numar mare de artisti, oameni de stiinta si intelectuali importanti. Foarte viu, cu mare atentie la detalii, Tergit descrie mobilier, haine, mancare, maniere si obiceiuri din aceasta epoca trecuta, astfel incat sa poata fi urmarite – si brusc nu pare atat de departe.

Acest lucru este valabil mai ales in ceea ce priveste faza de rasturnare rebela care a inceput cu cativa ani inainte de Primul Razboi Mondial – si in care generatia nepotilor „Effingers” a rupt si codul moral mendacios al secolului al XIX-lea. Comunismul, socialismul, hedonismul sunt acum noile mesaje ale mantuirii. Iar tinerii rebeli – care au aclamat prima data razboiul mondial si s-au intors acasa traumatizati cativa ani mai tarziu – isi sarbatoresc eliberarea sexuala la Tergit la baluri mascate. Acest protest impotriva mintii inguste a parintilor se citeste uimitor de atemporal. De exemplu, in cazul in care Erwin, fiul cel mic al lui Karl, a proclamat in 1910, aproape in stilul mai tarziu comunarilor din 1968: 

“Trebuie sa incercam sa scapam de burghez, de eroic. (…) Cu totii nu mai suntem cetateni. Tanjim doar pentru asta. As vrea sa fiu un cetatean la fel de bun ca tatal meu, ca si unchiul Paul, ca bunicul meu. Dar nu ma pot abtine, nu mai am simtul proprietatii, nu mai simt importanta productiei de masini. Si constat (…) ca profunzimea vietii nu este epuizata de burghezi oportunitati. “ 

Dar la fel de pasionat pe cat Erwin s-a aratat impotriva constrangerilor familiei-burgheze: Dupa sfarsitul razboiului, deziluzionat de experienta de pe front, el va continua sa conduca compania de masini „Effingers”, in timp ce fratele sau mai mare James, un dandy ferm, nici nu a inceput sa lucreze. Prin urmare, in a treia generatie a „Effingerilor”, in special femeile – si anume fiicele lui Karl si Paul, Marianne si Lotte -, care, animate de noua miscare a femeilor, se emancipeaza. Spre groaza mamelor lor, ambii au avut o cariera abrupta: Marianne angajata social ca functionar public in Ministerul Educatiei, inzestrata artistic Lotte ca actrita de teatru si film.

In ambele figuri feminine, dupa cum scrie editorul Nicole Henneberg in epilog, Gabriele Tergit s-a infatisat pe sine, care era dornic ca „Effingers” ei nu erau cititi ca o poveste specific evreiasca. In 1949, ea i-a scris editorului Ernst Rowohlt: 

„In ceea ce priveste„ Efectorii ”mei, nu este romanul soartei evreiesti, ci mai degraba un roman berlinez in care multi oameni sunt evrei, la fel de multi oameni din„ Kasebier ”erau evrei. Si eu sunt din opinia ca s-ar face o mare greseala daca s-ar raporta o carte de istorie culturala atat de puternica germana precum cea evreiasca. “

Patriotism tragic al multor evrei germani

Gabriele Tergit, care de fapt se numea Elise Hirschmann si a crescut intr-o familie de clasa mijlocie ca fiica a unui producator de cabluri evreu, nu a trecut niciodata peste socul expulzarii sale din Germania. In martie 1933 a reusit sa fuga la timp inainte de a fi rapita de SA, mai intai in Palestina – si apoi la Londra, unde a locuit pana la moartea sa in 1982. gamesdll.ru  

Folosind exemplul personajelor sale din romanul „Effinger”, ea a vrut sa arate cat de mult iubeau acasa multi evrei germani pana in ’33, ceea ce face ca antisemitismul din roman sa fie si mai nebunesc – iar tragedia particulara a cronicii este ca este patriotismul familiei Effinger este desfacerea ei. Mai presus de toate, figura centrala a lui Pavel se simte atat de profund legata de Germania, incat ignora cu incapatanare toate semnele de avertizare antisemite – si ignora, de asemenea, cererile repetate ale fratelui sau Ben, care locuieste la Londra, de a emigra in cele din urma. 

Paul ramane neobosit la Berlin pana cand este prea tarziu pentru orice evadare. In 1942, cu putin inainte de deportarea in lagarul de concentrare, la varsta de 81 de ani, i-a scris o ultima scrisoare socanta catre Marianne, care a emigrat in Palestina:

„Draga (…) nepoata mea Marianne, (…) mama ta, Annette, a avut norocul sa moara de cancer de colon in timp ce se afla inca in spitalul evreiesc va tortura. El ne va da o moarte rapida. 

Regretul ma mananca ca nu am urmat-o pe draga ta mama care, ca toate femeile, a vrut intotdeauna sa iasa. Te trag acum in nenorocirea de neconceput. (…) Am crezut in binele oamenilor. Aceasta a fost cea mai profunda greseala din viata mea pierduta “.

Redescoperirea unui opus magnum 

Gabriele Tergit isi scrie „Effingers” de aproape doua decenii, de multe ori in timp ce calatorea, in camere de hotel. Poate ca asta explica si motivul pentru care romanul este impartit in 151, majoritatea capitole scurte, care sunt adesea asamblate in stilul Obiectivitatii Noi, greu, fara tranzitie. 

Cand Tergit s-a intors pentru prima data in orasul ei natal Berlin in 1948 pentru a cauta un editor, sa dovedit a fi dificil. Asadar, la scurt timp dupa razboi, multi editori nu mai doreau sa li se aminteasca de burghezia evreiasca expulzata. Cel putin romanul a fost publicat de Hammerich & Lesser pentru prima data in 1951, dar cu greu a intampinat niciun raspuns.

Nu poti intelege asta astazi dupa ce ai citit noua editie care a fost publicata acum de Schoffling. Pentru ca „Effingers” este un roman social extrem de interesant, complex, care se citeste ca un complot de film datorita numeroaselor sale dialoguri. In plus, autorul a pus in mod vizibil atat de multa inima si suflet, incat textul poate fi iertat pentru redundante ocazionale de continut si o anumita supraincarcare. S-ar fi putut face cu siguranta fara unele dintre numeroasele figuri. Si cateva greseli nepasatoare sunt, de asemenea, un pic enervante. De exemplu, daca data nasterii lui Paul este incorecta in arborele genealogic tiparit in fata sau daca Sofie Oppner este suparata de doua ori, la paginile 598 si 741, exact cuvant cu cuvant despre nepoata ei emancipata.

Dar asta nu schimba faptul ca ai citit cele aproape 900 de pagini interzise pana la capat. Tergit insasi a descris „Effingers” drept cea mai importanta carte a ei. Cu atat mai multe motive pentru a multumi editorului Nicole Henneberg si editorului Klaus Schoffling pentru ca au reusit in cele din urma sa citeasca din nou opera lor principala. 

Gabriele Tergit: „Effingers” 

Editat de Nicole Henneberg

Schoffling Verlag, Frankfurt. 904 pagini, 28 euro.