Recenzie „Des”: Depravare, adusa de David Tennant

In „Des”, David Tennant joaca rolul ucigasului in serie scotian Dennis Nilsen, un monstru pradator infasurat intr-un exterior banal.Credit … Sundance Now

Primul lucru pe care il observati despre David Tennant in „Des” este parul, o padure asemanatoare unei casti, care-si armeaza fruntea. Apoi, chiar dedesubt, ochelarii, aviatori supradimensionati care cuie la inceputul anilor 1980 si, cu parul, ii confera lui Tennant o asemanare remarcabila cu barbatul pe care il joaca, necrofilicul ucigas in serie scotian Dennis Nilsen.

Acestea nu sunt singurele moduri in care „Des”, o mini-serie britanica in trei parti, care incepe joi la serviciul de streaming Sundance Now, incearca sa-si completeze imaginea despre Nilsen. Exista, de asemenea, tigarile, un recuzit omniprezent si un indicator al ceva – indemanarea sau goliciunea lui Nilsen sau nevoia lui de a se conecta cu interogatii si vizitatorii inchisorii din care fumeaza.

Nilsen a ridicat, a adus acasa si a ucis cel putin 12 barbati si baieti din 1978 pana in 1983, pastrandu-si cadavrele pentru o vreme pentru companie inainte de a-i macelari, uneori fierbandu-le carnea si aruncandu-le ramasitele in jurul apartamentului sau sau aruncandu-le pe toaleta. Victimele sale erau vulnerabile, adesea fara adapost, iar politia din Londra habar n-avea ca exista pana cand un instalator a gasit oase si carne in canalul de scurgere al cladirii sale. (Locatarii – inclusiv Nilsen – s-au plans de instalatiile sanitare.)

Inclinarea fireasca in dramatizarea povestii lui Nilsen ar fi sa-l arati in actiune, oricat de teribil sau sobru ai ales sa o joci. Creatorii „Des”, Lewis Arnold (care a regizat) si Luke Neal (care a scris doua episoade), evita in totalitate aceasta ruta. Incep cu instalatorul si nu se intorc. Spectacolul are loc in mare parte in sectiile de politie, inchisorile si salile de judecata, cu excursii ocazionale ocazionale pentru a colecta probe sau pentru a efectua interviuri.

Intrebarea permanenta este „De ce?”, Nu „Cum?”, Iar cautarea unei explicatii pentru actiunile lui Nilsen este efectuata de o pereche de surogate de audienta: Peter Jay (Daniel Mays din „Line of Duty”), detectivul principal in caz, si scriitorul Brian Masters (Jason Watkins din „The Crown”), al carui studiu despre Nilsen, „Killing for Company” este sursa scenariului. Acestia se alterneaza, ca interogator si intervievator, luptandu-se cu Nilsen, inteligent, narcisist, incercand sa scoata de la el numele victimelor sale si un motiv pentru moartea lor.

Nu este o cerinta, in aceasta configuratie, ca o drama sa raspunda definitiv la intrebarea pe care o pune. www.fio.co.th Acceptam, in cele din urma, ca nu exista un raspuns – Masters, in cartea sa, citeaza „incognoscibilitatea esentiala” a mintii, iar Tennant a numit rolul unui efort de „iluminare a iniluminabilului”.

• bzi iasi
• sameday
• romania u21
• google earth
• locuri de munca
• meme
• dedeman bacau
• inele de logodna
• nume de baieti
• teilor
• tinder
• douglas
• metro
• biden
• chat apropo
• bestjobs
• rapel
• verificare rca
• yutub
• www.sport.ro

Dar „Des” trebuie sa ne ofere ceva si, pentru toata inteligenta sa, maiestria superioara si performantele constiincioase, nu prea da rezultate. La sfarsitul celor doua ore si un sfert ale emisiunii, Nilsen ramane la fel de opac ca si el cand politia bate la usa pentru prima data.

Ceea ce ne aduce inapoi la Tennant si la par, ochelari si porcine. Portretizarea sa este tehnic impecabila si, din moment in moment, absorbanta, dar se simte complet exterior. Aceasta este partial, poate in mare masura, o functie a scenariului, care in determinarea sa de a nu fi senzationalist greseste din partea vagii. (Daca ideea este ca Nilsen a fost doar o coaja goala, nu este facuta intr-un mod pe care l-am gasit foarte convingator sau deosebit de ingrozitor.)

Dar are de-a face si cu Tennant, care a jucat minunat personaje ticaloase in „Jessica Jones” si in filmul TV britanic „Secret Smile”, dar nu intra sub pielea celui mai prozaic criminal in serie de aici. Darul lui Tennant, de la „Doctor Who” la Shakespeare, este pentru teatralitatea cerebrala, nu pentru banalitatea nuantata a lui Dennis Nilsen pe care o prezinta „Des”. In conformitate cu tenorul general al productiei, Tennant tine lucrurile sub acoperire. Acest lucru poate reflecta cu exactitate Nilsen, dar, de dragul dramei pe care ti-ai dori-o, a existat o modalitate de a-l lasa sa o rupa macar o data.

Sa te bucuri de „Des” – bine, sa apreciezi „Des” – are de-a face cu detaliile sale, care includ lucrarea de ansamblu perfecta, extrem de capabila intre Mays, Watkins, Tennant si Barry Ward (ca mana dreapta a lui Jay) si evocarea adecvata a mucegaiului a perioadei de catre designerul de productie Anna Higginson si cinematograful Mark Wolf.

Cazul se desfasoara pe fundalul anilor Margaret Thatcher in Marea Britanie, iar seria tese in legaturi. Politia este scutita de fonduri, iar Jay nu poate pune mana pe un procesor de text, cu atat mai putin personalul de care are nevoie pentru a depista persoanele disparute. Una dintre tensiunile dramatice centrale este impulsul sau de a identifica toate victimele inainte ca cei mai mari sa inchida ancheta pentru a economisi bani.

Exista, de asemenea, tema, atinsa destul de atent, a vulnerabilitatii speciale a tinerilor homosexuali la momentul respectiv si a exploatarii calculate de Nilsen a acestora. Cand Nilsen opteaza pentru o aparare cu capacitate redusa la proces, gayitatea sa complica subtil efortul guvernului de a demonstra ca este sanatos.

Totusi, aceste fire, impreuna cu elementele muncii procedurale standard ale politiei si ale dramelor in sala de judecata, sunt secundare puzzle-ului psihologic din centrul „Des”. Masters, biograful si Jay, politistul, ofera diverse raspunsuri provizorii: nevoile de atentie si control ale lui Nilsen, o legatura freudiana in tinerete intre dragoste si moarte. www.kiripo.com Adevaratul raspuns pe care emisiunea pare sa-l ofere, dar este prea politicos pentru a fi exprimat, este ca unii oameni nu stiu cand sa se opreasca.